Bursele Europene pentru Jurnaliști reprezintă un program de încurajare și facilitare a pregătirii profesionale și se adresează jurnaliștilor care doresc să capete o expertiză profesională în problematica europeană. Acest program îi ajută pe participanți să aprofundeze înțelegerea tematicilor legate de Uniunea Europeană, cadrul de reglementare, funcționarea instituțiilor, relaționarea între Statele Membre precum și maniera în care este abordată problematica europeană de către media occidentală. Programul Bursele Europene pentru Jurnaliști a fost lansat în 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, ca o continuare a programului de stagii inițiat de National Forum Foundation / Freedom House în anii ’90, cu sprijinul Guvernului SUA, iar ulterior, din anul 2000, cu finanțarea JTI.   Programul Bursele Europene pentru Jurnaliști cuprinde trei etape de pregătire profesională:

  • un training specializat, susținut în România de către specialiști în relații europene;
  • o călătorie de studii, de o săptămână, la Bruxelles, pe durata căreia jurnaliștii vor avea ocazia să se întâlnească și să discute cu oficiali ai Uniunii Europene;
  • stagii de pregătire profesională, timp de trei săptămâni, în cadrul unor prestigioase organizații de presă europene.

Din 2010, programul Bursele Europene pentru Jurnaliști este organizat de către Fundația Euromonitor pentru Excelență, iar începând cu anul 2011, programul s-a extins și în Republica Moldova. Din start, obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștintelor și abilităților tinerilor jurnaliști români, prin expunere directă la realitățile democrațiilor dezvoltate, imersiune în medii culturale diverse și practică profesională specializată, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.   Criterii de eligibilitate Sunt asteptati sa aplice la acest program, atât jurnalişti din România, cât şi din Republica Moldova, din presa scrisă, radio, TV şi on-line, specializaţi în domeniile social, politic şi economic, care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • Experienţă profesională de minimum trei ani ;
  • Vârstă de până în 35 de ani ;
  • Abilităţi de comunicare în limba engleză (cunoaşterea limbii franceze reprezintă un avantaj).

Dosarul de înscriereva cuprinde:

  • Curriculum Vitae
  • Formular de înscriere Ediţia 2017-2018.
  • Fotografie color tip paşaport
  • Portofoliu (două materiale de presă relevante pentru domeniile enunţate)
  • Trei scrisori de recomandare, de preferinţă una de la superiorul direct sau managerul instituţiei la care lucrează.